Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș a fost alături de organizațiile
și instituțiile românești din sud-estul Transilvaniei care au reușit organizarea unor evenimente
remarcabile pentru comunitatea noastră din cele două județe la începutul lunii septembrie.
Astfel ne-a bucurat enorm organizarea ediției cu numărul cu numărul 26 a manifestărilor
cultural-ştiinţifice, reunite sub egida Zilele „Miron Cristea”, dedicate cinstirii memoriei primului
patriarh al României care au debutat la Toplița în județul Harghita în data de 6 septembrie 2023.
Programul a cuprins lansarea volumului XVII al anuarului „Sangidava”, lansări şi
prezentări de cărţi şi publicaţii, comunicări ştiinţifice din cadrul Sesiunii Naţionale de Comunicări
Ştiinţifice „Istorie, Cultură, Civilizaţie şi Credinţă Străbună” desfășurate în plen la Sala de şedinţe
a Consiliului Local al municipiului Topliţa. De asemenea a fost organizat vernisajul expoziţiei de
grafică, pictură, fotografie, tapiţerie, cărţi, reviste, diferite colecţii, costume populare, obiecte
casnice vechi şi altele „Din România pe alte meleaguri”. Expune Familia Viorica, Costina, Sabina
şi Lena Macarie în Sala de expoziţii a Cinematografului „Călimani”;
Mai apoi, în data de 7 septembrie Oficiul Național pentru Cultul Eroilor a organizat în
sala de ședințe a Consiliului Județean Covasna, simpozionul cu tema „Generalul Grigore Bălan –
Eroul de la Sfântu Gheorghe”, prilej cu care a fost omagiată personalitatea acestuia, fiind
evocate faptele de eroism ale militarilor români în a doua conflagrație mondială.
Simpozionul în cadrul căruia au fost susținute prelegeri de către istorici, arhiviști și alte
personalități din județul Covasna și din afara acestuia, a fost organizat în contextul desfășurării,
la Sfântu Gheorghe, a activității de dezvelire a bustului Generalului erou Grigore Bălan.
Bustul generalului Grigore Bălan, care a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial pentru
eliberarea Ardealului de Nord de sub ocupaţie fascisto-hortystă, a fost dezvelit în data de 8
septembrie, la Sfântu Gheorghe în incinta noului sediu al Inspectoratului de Poliție Județean
Covasna.
La eveniment a participat Ministrul Apărării Naționale, domnul Angel Tîlvăr,
reprezentanți ai Prefecturii Covasna, primari din localități Covăsnene, conducerea Oficiului
Național pentru Cultul Eroilor precum și numeroase personalități din domeniul cultural si
academic. A fost o onoare pentru conducerea Forumului Civic al Românilor din Covasna,
Harghita și Mureș să participe la aceste evenimente memorabile pentru românii din municipiul
Sfântu Gheorghe, asigurând pe această cale reprezentanții instituțiilor și organizațiilor
românești din zonă de întreaga deschidere pentru promovarea acțiunilor românești din județele
Covasna, Harghita și Mureș.
Activitățile românești au continuat în data de 8 septembrie, când în orașul Covasna a fost
organizată a doua ediție Festivalului „Datina Junilor” de către Asociația Culturală „Junii
Covasnei”. Aici, peste 200 de artiști – interpreți de muzică populară și membri ai unor
ansambluri de dansuri populare românești din șapte județe ale țării, Sibiu, Mureș, Maramureș,
Brașov, Argeș, Neamț, Bacău și Covasna, au participat la cea de a doua ediție a Festivalului, fiind
organizată o paradă a portului popular prin orașul Covasna și un spectacol folcloric de excepție.
Ne bucurăm când aceste acțiuni prind viață și dorim să scoatem în evidență efortul
organizatoric pe care indivizi deosebiți cu inima mare, asociațiile și instituțiile românești din
zonă îl depun pentru realizarea acestor evenimente unice. Astfel de realizări ne dau speranță și
totodată transmit un mesaj puternic cu privire la forța organizatorică a românilor atunci când
suntem uniți prin spirit creator.
Fie ca Dumnezeu să binecuvânteze tot efortul românilor de bună-credință și să ne
lumineze calea întru apărarea credinței strămoșești, a limbii noastre sfinte și a identității prin
cultură, tradiții și port popular.
Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș
Președinte Dragoș Burghelia