Europarlamentarul Victor Negrescu (PSD) a prezentat în Parlamentul European o propunere de raport prin care se solicită justificarea legală a tuturor veto-urilor, inclusiv cel aplicat de guvernul din Austria privind aderarea României la spațiul Schengen, conform unui comunicat de presă.
“Există la nivel european mai multe cazuri în care Consiliul nu a respectat principiul cooperării loiale prezentat în tratatele europene și în care a blocat procesul decizional european, inclusiv prin aplicarea unor veto-uri nejustificate legal. Prin acest raport, Parlamentul European caută să clarifice din punct de vedere juridic aceste aspecte în așa fel încât, în contextul discuțiilor privind aderarea României la spațiul Schengen, al unui nou vot în cadrul Consiliului de Justiție și Afaceri Interne și al unui posibil atac la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, să existe argumente legale suplimentare în favoarea obiectivului țării noastre de a intra în zona de liberă circulație”, a transmis Negrescu.
Europarlamentarul afirmă că raportul solicită ca pozițiile statelor membre la momentul adoptării unui act de către Consiliu să fie prezentate public și „să se introducă obligativitatea unei justificări legale obligatorii, în toate cazurile în care statele membre aplică dreptul de veto asupra unei anumite decizii”.
„Aceste justificări s-ar face în baza dispozițiilor tratatului și Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Acest lucru ar conduce inclusiv la situația în care veto-ul aplicat de guvernul din Austria privind aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen să fie justificat legal”, potrivit lui Negrescu.
Apare un termen-limită
„Totodată, prin acest act, Parlamentul European dispune limitarea în timp a termenului de decizie la nivel de Consiliu, propune introducerea unor mecanisme decizionale simplificate atunci când principiul cooperării loiale nu este respectat și solicită creșterea rolului avizului dat de legislativul european și Comisia Europeană în privința aderării la spațiul Schengen ceea ce ar putea presa Consiliu în adoptarea unui vot pozitiv inclusiv pentru țara noastră” a mai explicat acesta.
Propunerea de raport urmează să fie aprobată în Comisia pentru Afaceri Constituționale la finalul lunii noiembrie.
The post Austria ar putea fi obligată să justifice legal folosirea dreptului de veto în cazul Schengen first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.