Clădirea care s-a prăbușit în ziua de 18 decembrie 2023 la Odorheiu Secuiesc aparține Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia. Ea funcționează ca internat pentru elevii Liceului Teoretic „Tamási Áron” din Odorheiu Secuiesc.
Reamintim, clădirea căminului Liceului Teoretic „Tamási Áron” s-a prăbușit peste patru elevi: un băiat a murit, iar o fată este în stare gravă la Tg. Mureș. Alte două fete au răni multiple, dar sunt în afara oricărui pericol.
Răspunsul Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia:
„Comunicat de presă
2023.12.19
Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia este șocată și întristată la aflarea veștii tragediei de la Odorheiu Secuiesc. Complexul de clădiri – două școli și un internat – care a fost naționalizat în 1948, a fost retrocedat Arhiepiscopiei în 2004. De atunci, complexul de clădiri a fost închiriat în scopuri educaționale de către municipalitatea din Odorheiu Secuiesc. Arhiepiscopia a folosit aproape toată chiria primită, pentru cele mai urgente lucrări de restaurare a clădirilor. Pentru lucrările ample de reabilitare și întreținere Arhiepiscopia a depus eforturi pentru a strânge mai multe milioane de euro. Reabilitarea a două dintre clădirile complexului au fost finalizate, iar cea a internatului urma să înceapă anul viitor.
Nu avem cunoștință de probleme structurale în clădire și nici utilizatorii clădirii nu au semnalat până acum vreo problemă. Intenția de a efectua lucrări de refacerea gardului de împrejmuire și porții de acces și ale rețelelor de instalații în apropierea clădirii ne este cunoscută. Arhiepiscopia a demarat o anchetă internă și dorește ca experții să clarifice cât mai curând posibil cauza prăbușirii clădirii.
Arhiepiscopul Dr. Kovács Gergely s-a deplasat la fața locului în seara tragediei și a participat astăzi la discuții cu autoritățile, atât pentru a stabili responsabilitatea, cât și pentru a oferi sprijin elevilor, familiilor acestora, profesorilor și celor afectați. După-amiază, a vizitat cele două eleve care sunt tratate la spitalul din Odorheiu Secuiesc. Mulțumiri tuturor acelora care ne-au sprijinit prin rugăciuni și compasiune”.