La sediul Consiliului Județean Harghita a avut loc joi, 10 ianuarie, o conferință de presă care a avut drept scop prezentarea proiectului de buget al județului pentru anul 2024 și previziunile pentru perioada 2025-2027.
Detaliile privind cheltuielile și veniturile au fost prezentate de Borboly Csaba, președintele Consiliului Județean Harghita.
“Este un buget foarte ambițios cu creșteri semnificative față de anii anteriori având în vedere că am reușit să atragem acele fonduri europene anul trecut pentru care anul acesta, în principal din PNRR, vom începe execuția. Bugetul județului, bazat pe investiții, pe care considerăm că trebuie să le realizăm în anul acesta, cu credite de angajament, se ridica la 681 milioane de lei. Bugetul va fi construit astfel încât să putem reuși să pornim acele investiții și să reușim să punem acolo unde trebuie partea noastră sau suma care nu este eligibilă. De aceea, va trebui să facem reduceri de cheltuieli ce se vor resimți la aparatul propriu, la cheltuieli de personal trebuie să fim foarte atenți, nu am reușit să bugetăm conform nevoilor ci posibilităților, vom reduce cheltuielile la subunități și la cotizații pentru că altfel nu vom reuși să asigurăm partea noastră pentru realizarea investițiilor din bani guvernamentali sau europeni”, a subliniat Borboly Csaba.
Conform Legii bugetului de stat, judeţul Harghita va primi 58 de milioane lei din sume defalcate din impozit pe venit și 165,4 milioane de lei din TVA.
Principalele investiții preconizate în acest an sunt legate de drumurile județene, spitalul județean și reabilitarea a șapte clădiri semnificative, printre care și Palatul Administrativ ce va fi realizată prin PNRR. Totodată, președintele s-a arătat încrezător că anul acesta va începe și construirea noii clădiri a Școlii Profesionale Speciale Sfânta Anna din Miercurea Ciuc, un proiect în valoare de 155 milioane lei, pentru care s-a câștigat 1/3 din fonduri europene și urmează să fie găsite soluții pentru asigurarea sumei restante necesare.
În buget sunt prevăzute programele dedicate digitalizării și echipării școlilor din județ, cu finanțare prin PNRR, ce trebuie implementat în următorii doi ani, și cel de achiziție a autobuzelor școlare verzi.
“Este foarte greu să facem față tuturor necesităților dar vom avea finanțări și pentru proiectele derulate de societatea civila, suma crește mai ales la categoria sport, dar și la celelalte programe care participă la dezvoltarea socio-economică a județului. Mergem înainte, ca și în anii anteriori, cu multe investiții și atragerea de fonduri europene. Susțin în continuare că repartizarea fondurilor publice pentru județe este inechitabilă pentru că în continuare schema avantajează județele cu populație ridicată, cu orașe mari. Efortul financiar pentru noi este invers proporțional cu fondurile puse la dispoziție de bugetul de stat, și în continuare, solicităm guvernanților, parlamentului, să revizuiască schema de buget local care se decide prin legea bugetului național”, a conchis președintele.
Proiectul de buget pus în consultare publică poate fi studiat accesând linkul: https://judetulharghita.ro/consultarebvc/