Știai că în judetul Harghita la aproximativ 4 km de Odorheiu Secuiesc se află parcul tematic Mini Transylvania.
Este singurul parc tematic, multicultural, cu machete ale unor clădiri și localități istorice, mănăstiri, castele, cetăți medievale și biserici fortificate din Transilvania. Castelul Bran, Castelul Peleș, Mănăstirea Brâncoveanu, Castelul Corvinilor, Cetatea Deva și multe alte clădiri din Patrimoniul UNESCO și cel național, așteaptă să fie explorate de către vizitatori.
În acest parc tematic și distractiv, atât copiii, cât și adulții pot petrece o zi de neuitat, făcând și o călătorie de 5 minute printre machete cu Mini Mocănița. De asemenea, este amenajat și un teren de joacă cu terasă, de unde părinții pot supraveghea copiii.