În ședința de joi, Guvernul va aproba printr-o hotărâre majorarea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, conform agendei ședinței de executiv. Decizia survine cu doar două zile înainte de alegerile locale și europarlamentare.
Conform notei de fundamentare a proiectului, citată de Agerpres, „Prin prezentul act normativ se propune ca salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată să fie majorat la 3.700 de lei lunar începând cu data de 1 iulie 2024, ceea ce reprezintă o creştere de 12,12% faţă de luna iunie 2024.”
Mediul de afaceri a criticat măsura, considerând că nu are justificare economică și că va duce la creșterea costurilor pentru companiile private. Industria muncii a avertizat că „o nouă creștere a salariului minim ar intensifica presiunile asupra companiilor, în special în industriile cu marje mici de profit”, potrivit Economedia.
Ana Vișian, marketing manager la Bestjobs, a subliniat pentru Economedia că „În 2023, companiile au fost deja supuse la două majorări ale salariului mediu, în condițiile unui nivel scăzut de productivitate și creștere economică. O nouă creștere a salariului minim ar intensifica presiunile asupra acestora, în special în industriile cu marje mici de profit, care sunt cel mai puternic afectate.”
În prezent, între 30-35% din angajații români cu norma întreagă primesc salariul minim pe economie.
The post Chiar înainte de alegeri, guvernul PSD-PNL decide creșterea salariului minim brut la 3.700 de lei! first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.