Poliția Română a deschis un nou concurs pentru ocuparea a 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, din care 600 sunt destinate trecerii din corpul agenților în cel al ofițerilor, iar 453 de posturi sunt disponibile prin încadrare directă din sursă externă.
Înscrierile se realizează exclusiv online, până pe 5 iulie, ora 16.00, inclusiv în zilele nelucrătoare. Candidații trebuie să se asigure că dosarul de înscriere este complet până la această dată, deoarece ulterior nu mai pot fi depuse documente suplimentare.
Posturile scoase la concurs acoperă o gamă largă de specializări, printre care acțiuni speciale, analiza informațiilor, arme, explozivi și substanțe periculoase, cabinet, cazier judiciar, statistică și evidențe operative, cercetarea și prevenirea criminalității, combaterea criminalității organizate, comunicații și informatică, cooperare polițienească internațională, criminalistică, financiar, implementarea proiectelor, informare și relații publice, investigarea criminalității economice, investigații criminale, logistică, operațiuni speciale, ordine publică, pregătire profesională, protecția animalelor, protecția martorilor, psihosociologie, relații cu publicul, relații internaționale, resurse umane, rutieră, siguranță școlară, structura de securitate, transporturi, reținere și arestare preventivă și învățământ.
Informații complete despre posturile disponibile, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și desfășurarea concursurilor pot fi găsite pe site-ul hub.mai.gov.ro, la secțiunea Carieră MAI.
Pe 20 iulie a.c. se va desfășura proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, precum și proba practică pentru candidații înscriși la specializările: acțiuni speciale, informare și relații publice, operațiuni speciale, pregătire profesională și relații internaționale. Pe 27 iulie va avea loc proba scrisă, de tip test grilă, pentru aceste specializări.
Pentru toate celelalte specializări, proba scrisă, de tip test grilă, va fi desfășurată pe 20 iulie 2024.
The post Poliția Română anunță concurs pentru 1.053 de posturi de ofițeri de poliție! first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.