Premierul Marcel Ciolacu arată, joi, într-o postare pe Facebook, că rata anuală a inflației a scăzut la 6,6% în martie, de la 7,2% în februarie, conform datelor INS, că PIB-ul României a ajuns în 2023 la cel mai mare nivel din istoria țării, peste 1600 mld lei, tot conform datelor INS, și că numărul românilor aflați în sărăcie extremă (deprivare materială și socială severă) a scăzut cu 855.000 în 2023 față de 2022, potrivit cifrelor Eurostat.
„Datele oficiale demonstrează că viziunea propusă românilor la preluarea mandatului de premier a fost una corectă. Investițiile cresc economia și, în mod special, investițiile în infrastructura mare reprezintă soluția pentru reducerea decalajelor în zonele mai puțin dezvoltate”, susține Ciolacu.
El amintește și un alt obiectiv ale guvernării, creșterea puterii de cumpărare a românilor.