Apele Române Mureș și Sistemul de Gospodărire a Apelor Mureș continuă lucrările de intervenție pe pârâul Corund în zona localității Praid din județul Harghita.
Timp de mai multe zile, aici s-a lucrat și pe timpul nopții, inclusiv sâmbătă și duminică, pentru punerea în siguranță a obiectivului.
Pârâul Corund a fost deviat, iar în aval, albia a fost închisă pentru a se evita pătrunderea apei pe sectorul afectat.
Zona expusă infiltrațiilor a fost izolată. Digul de dirijare a apei a fost finalizat ca și bypass-ul a cărei funcționare a fost verificată în cursul zilei de ieri.
Lucrările executate în aceste zile funcționează în parametrii optimi. Debitele înregistrează valori normale, dar zona va fi monitorizată în continuare.