În cursul zilei de miercuri, 9 ianuarie, structurile Ministerului Afacerilor Interne au intervenit la 3.731 de evenimente, 2.178 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.553 fiind situații de urgență.
Angajații MAI au avut în atenție zonele în care au fost înregistrate efecte ale fenomenelor meteo severe, intervenind în sprijinul cetățenilor care au întâmpinat dificultăți.
Polițiștii rutieri au fost prezenți pe principalele artere de drum pentru prevenirea accidentelor și impunerea restricțiilor de trafic pe drumurile pe care deplasarea nu se putea face în condiții de siguranță. Au reținut 462 de permise, dintre care 25 pentru consum de alcool și 5 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise. Totodată, au retras 279 de certificate de înmatriculare.
La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate peste 660 de posibile infracțiuni, peste 22% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 112 autori de infracțiuni, care au săvârșit 130 de fapte penale. Față de 87 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.
De asemenea, au fost depistate 22 de persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.
În îndeplinirea misiunilor ce le revin, polițiștii și jandarmii au constatat 6.174 de contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 2,1 milioane de lei.
Pompierii au efectuat 87 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 26 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 421 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.209.500 de lei.
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.248) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 104 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 27 de persoane.
De asemenea, polițiștii au salvat 6 persoane aflate în situații critice.
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 12 misiuni aero-medicale, fiind salvate 11 persoane.
Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.456 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 151.010 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 75 fiind acordate în ultimele 24 de ore.
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 30,9 %.
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 16.779 de mijloace de transport și 61.617 persoane, dintre care 7.035 de cetățeni ucraineni.
The post Bilanțul zilei de miercuri, 9 ianuarie raportat de structurile Ministerului Afacerilor Interne first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.