Echipa de futsal FK Odorheiu Secuiesc joacă, pe 16 ianuarie, de la ora 18:00 pe teren propriu primul meci din acest an împotriva echipei CSM Deva.
Partida este derby-ul etapei a XIII-a a sezonului regular, trupa din Harghita fiind pe poziția a patra în clasament, cu un punct în urma celor de la CSM Deva.
În data de 20 ianuarie este rândul celor de la Sepsi Sfântu Gheorghe (locul cinci în prezent) să întâlnească formația din Deva, data și ora de desfășurare a acestei partide urmând a fi anunțate în timp util.
La finalul sezonului regular, primele patru clasate se califică în play-off, la ora actuală în ierarhie, în fața echipei noastre, aflându-se United Galați (34 de puncte) și CFR Timișoara (30).
În turneul final vor fi două grupe, alcătuite, de principiu, pe criterii geografice, fiecare urmând a avea câte patru echipe, care vor juca între ele, tur – retur.
La finalul acestor meciuri, primele două clasate din fiecare grupă vor intra în Final Four.
În Liga Elitelor mai sunt calificate, alături de CSM Deva, Ceahlăul Piatra Neamț, United Galați, FK Odorheiu Secuiesc, Sepsi Sfântu Gheorghe și Clujana Cluj.