Duminică dimineața, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Gheorgheni au intervenit pe DN 12C, unde au identificat un grup de indivizi cu vârste cuprinse între 22 și 35 de ani, toți din comuna Pângărați, județul Neamț. Aceștia se deplasau spre Lacul Roșu și în urma controlului, asupra lor a fost găsită o armă de vânătoare, cartușe cu glonț, lanterne, cuțite și saci de rafie – echipamentul specific unei activități ilegale de braconaj.
„De asemenea, în autovehiculul acestora a fost descoperit un exemplar de vânat, un cerb comun evaluat la peste 6000 de euro”, transmite IPJ Harghita.
Ancheta a fost preluată de către specialiștii Serviciului Arme Explozibil și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Harghita. Cei patru bărbați sunt acum cercetați în cadrul unui dosar penal, pentru comiterea infracțiunilor de braconaj cinegetic, transportul vânatului dobândit din braconaj, uz de armă letală fără drept și complicitate la infracțiunea de braconaj