283 de permise de ședere pentru diferite scopuri și 1.513 avize de angajare în muncă au fost emise de polițiștii de imigrări din Harghita, în anul 2023. 7 străini au fost depistați în situații ilegale, dar și amenzi în valoare de 33.300 de lei au fost aplicate de polițiștii de imigrări.
Activitatea de prevenire și combatere a muncii nedeclarate a străinilor reprezintă o prioritate a polițiștilor de imigrări din Harghita, în vederea creșterii gradului de siguranță al cetățeanului, printr-un control permanent asupra respectării legislației în domeniul migrației.
În ceea ce privește dreptul de ședere/rezidență pe teritoriul României, în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023, poliţiştii de imigrări au asigurat managementul șederii și rezidenței pentru 1243 de persoane, dintre care 292 de străini din state terțe. Cei mai mulți provin din Sri Lanka – 67, Nepal – 34, Bangladesh – 24, Moldova –17, Turcia – 17, Canada – 17 dar și 951 de cetățeni ai Uniunii Europene/SEE/CH, majoritatea din Ungaria, Germania, Italia și Austria.
Principalul scop pentru care străinii şi-au stabilit reşedinţa pe teritoriul României este angajarea în muncă.
Ca urmare a aprobării dreptului de ședere au fost emise 283 de permise de ședere, dintre care 275 pentru ședere temporară și 8 pentru ședere pe termen lung. Au fost eliberate 217 certificate de înregistrare și 29 de cărți de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene/SEE/CH.
În perioada analizată au fost înregistrate 2.028 de cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 1.513 avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detașați, iar 515 cereri au fost respinse.
De asemenea, au fost înregistrate 4 invitații pentru cetățenii din state terțe, toate fiind aprobate. Au mai fost înregistrate 6 cereri privind reîntregirea familiei cu cetățeni din state terțe, toate fiind avizate favorabil.
Pe linia combaterii șederii ilegale, în perioada de referință, au fost organizate 79 de activități specifice de control, în urma cărora au fost depistați un număr de 7 cetățeni străini aflați în ședere ilegală și au fost aplicate 58 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.300 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, și a prevederilor O.G. nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României, cu modificările și completările ulterioare.
Au fost emise 6 decizii de returnare cu termen de plecare voluntară de 15 sau 30 de zile de pe teritoriul României, pentru cetățeni străini aflați în ședere ilegală iar un cetățean străin a fost îndepărtat sub escortă întrucât față de acesta instanța a dispus măsura complementară a interzicerii dreptului de a se afla pe teritoriul României pe o perioadă de 5 ani.
BIROUL PENTRU IMIGRĂRI AL JUDEȚULUI HARGHITA