Sistemul de apărare antiaeriană PATRIOT, operaţional în România, este considerat indispensabil pentru securitatea naţională, iar o eventuală cedare a unei baterii către Ucraina va fi analizată în cadrul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), a declarat marţi, la Braşov, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.
„Nu a spus nimeni că trebuie să o dăm (o baterie de Sistem PATRIOT). Sunt echipamente solicitate, ţinând seama de situaţia de acolo. Noi avem un astfel de echipament funcţional şi trei care sunt în curs de a deveni funcţionale. Până atunci, nevoia noastră este satisfăcută momentan de acest echipament. Urmează să avem şi alte discuţii”, a precizat ministrul, conform TVR, citat de Agerpres.
Ministrul Apărării a explicat că, în prezent, România dispune de patru sisteme PATRIOT, dintre care unul este deja operaţional, iar restul sunt în proces de operaţionalizare. Pe lângă acestea, încă trei astfel de sisteme urmează să fie livrate statului român. „Le-am luat tocmai pentru nevoia României de a-şi apăra teritoriul naţional. Deci ele au relevanţă, iar din acest punct de vedere, acest sistem operaţional este indispensabil”, a subliniat Tîlvăr.
Discuţiile referitoare la cedarea unui sistem PATRIOT către Ucraina vor fi purtate la nivelul CSAT. „Noi, la nivelul Apărării Naţionale, am făcut evaluări legate de acest lucru. (…) Nu este vorba de a prejudicia securitatea naţională, este vorba de a apăra teritoriul naţional, evident, în acord cu aliaţii noştri, pentru că România face parte dintr-o alianţă care ne onorează şi care ne generează garanţii de securitate”, a adăugat ministrul Apărării.
Premierul Marcel Ciolacu a confirmat, de asemenea, că a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre posibilitatea donării unui sistem PATRIOT către Ucraina. „Am avut o discuţie cu preşedintele României, urmează să luăm o decizie în CSAT. Sunt ferm convins că după CSAT veţi afla decizia”, a declarat premierul la Braşov, care a subliniat că „aici nu avem păreri, când e vorba de apărarea naţională. Această decizie se ia în CSAT”.
The post Sistemul PATRIOT operaţional în România este indispensabil! Discuţia privind cedarea unei baterii către Ucraina va fi analizată în CSAT first appeared on Ziarul Metropolitan Brasov.