Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHR) consideră că autorităţile locale din Sfântu Gheorghe sfidează justiţia, demarând o campanie de strângere de semnături pentru susţinerea steagului municipiului, anulat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, conform Agerpres.
Conducerea Forumului afirmă că administraţia locală este preocupată să strângă semnături pentru a impune un „simbol monoetnic”, „evident secuiesc”, „de pe care românii lipsesc cu desăvârşire”.
„Printr-un gest sfidător la adresa puterii judecătoreşti din România, care a stabilit în mod definitiv nelegalitatea acestui simbol, primarul municipiului continuă să provoace tensiuni şi insistă pe un subiect închis”, se arată într-un comunicat de presă al FCRCHR, remis marţi Agerpres.
Scurt istoric
„Epopeea tricolorului românesc de pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe continuă printr-un nou episod al ipocriziei şi dublei măsuri. Deşi acesta a fost rearborat în data de 8 septembrie cu prilejul aniversării a 79 de ani de la eliberarea oraşului de sub ocupaţie fascisto-hortystă, simbolul nostru naţional a fost înlăturat extrem de repede, semn că, cel mai probabil imaginea tricolorului românesc deranjează în mod acut conducerea municipiului”, se arată în comunicat.
Sfântu Gheorghe a fost primul oraş din Ardealul de Nord eliberat de sub ocupaţie străină în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe 8 septembrie 1944, zi în care Armata Română a arborat drapelul tricolor pe turla Primăriei, ca simbol al libertăţii. Tricolorul a fost reînalţat în acest loc pe data de 8 septembrie 1991 în cadrul unei ceremonii desfăşurate în prezenţa Ministrului Apărării Naţionale, generalul Nicolae Spiroiu, în care a fost dezvelită şi o placă de marmură comemorativă.
Drapelul a fluturat neîntrerupt din anul 1991 dar fost înlăturat de către primarul UDMR din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, în anul 2014 sub pretextul unor lucrări de realibitare a clădirii, iar din acel moment primarul municipiului Sfântu Gheorghe refuză cu obstinenţă arborarea definitivă a simbolului naţional, semn al jertfei românilor care s-au sacrificat pentru eliberarea municipiului.
Acuzațiile românilor
„În loc să promoveze armonia şi înţelegerea, afişând în semn de respect faţă de eroii români drapelul pe turla primăriei, acesta (primarul Antal Arpad -n.red.) consideră că este mai important să provoace populaţia locală la o strângere de semnături pentru o cauză pierdută prin toate mijloacele legale”, se mai menţionează în comunicat.
„În anul 2009, Forumul Civic al Românilor din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş a propus ca steagul tricolor de pe turla Primăriei să capete statut de monument istoric, în semn de recunoştinţă faţă de jertfele ostaşilor români care au luptat pentru eliberarea Ardealului de Nord. Din păcate, acest deziderat încă nu a devenit realitate. Ne întrebăm cum este posibilă o asemenea ipocrizie, cum se poate susţine că din motive ‘tehnice’ drapelul nu poate fi arborat permanent, dar cu toate acestea, în zile speciale sau când sunt prezente oficialităţi de rang înalt, precum a fost în acest an domnul ministru al Apărării, drapelul poate fi amplasat pe turla primăriei (…) Este insultător modul în care românilor le este ‘servit cu porţia’ propriul simbol naţional. Ni se face un program limitativ în care avem voie să vedem propriul drapel arborat pe cel mai înalt punct al unei clădiri administrative aparţinând Statului Român! Cum de în municipiile din apropiere, la Braşov şi chiar Târgu Mureş drapelul poate sta falnic în vârful imobilelor, dar la Sfântu Gheorghe această dorinţă firească este constant respinsă?”, au mai spus liderii FCRCHR.
Cum răspunde primarul UDMR
Primarul Antal Arpad (UDMR) a declarat că legea reglementează „foarte clar” modul în care trebuie arborate drapelele pe instituţiile publice, şi anume la intrarea principală şi nu în altă parte, iar legea este respectată întocmai la Sfântu Gheorghe.
Cât priveşte steagul oraşului, anulat în urmă cu câteva luni de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe considerentul că nu este reprezentativ pentru toţi locuitorii oraşului, ci doar pentru comunitatea maghiară, Antal Arpad a declarat că sentinţa este inacceptabilă, motiv pentru care autorităţile locale vor relua demersurile pentru aprobarea drapelului.
„Având în vedere faptul că instanţa a anulat steagul municipiului Sfântu Gheorghe pe motiv că nu ar fi reprezentantiv pentru acest oraş şi pentru oamenii care trăiesc în oraşul nostru, am decis să strângem semnături pentru a demonstra că acest steag este foarte bun pentru noi. A apărut în spaţiul public şi informaţia cum că, de fapt, noi am fi dorit să aprobăm steagul Ungariei sau steagul secuiesc ca steag al municipiului Sfântu Gheorghe, dar dumneavoastră care staţi şi locuiţi în acest oraş ştiţi foarte bine că acest lucru nu este adevărat şi vedeţi diferenţa, tocmai de aceea vă rog să fiţi alături de noi, vă rog să semnaţi şi dumneavoastră, să demonstrăm că noi ştim mai bine ce este reprezentativ pentru noi decât un judecător care trăieşte într-un alt oraş. Contez pe dumneavoastră!”, a transmis Antal Arpad, prin intermediul unui mesaj video postat marţi pe Facebook.